Av. Ioana Hancu

 

ODA UNEI MAMICI GRIJULII
Ha! Paralela 45! Desi sunt de mica o fiinta umblareata, am apelat la serviciile turistice ale “Paralelei” de abia in 1999. Cam tarziu - zic eu acum.
 In fine, prima data a fost mai greu. Am avut nevoie de asigurari si recomandari multiple din partea prietenilor care apelau deja la ei, ca asa sunt eu, mai circumspecta, ca orice avocat.
Dupa care a intervenit dependenta. Si eu nu prea dezvolt dependente, la ba din contra. Mai mult independente. Dar cu “paralela” a fost inevitabil. 
 In primul rand pentru ca are un patron ( eu doar pe el il stiu, poate o avea mai multi, dar nu ma bag), Alin Burcea, care e in continuare simpatic. Lucru rar, avand in vedere ca de atunci incoace s-a facut mare, a prosperat, si ca majoritatea romanilor prosperi, ar fi putut deveni demiurgic si inaccesibil. Niet! Nu e cazul lui Alin. A ramas uman.
In al doilea rand pentru ca are o doamna (mare doamna, mare caracter, hi, hi) directoare, sefa de agentie, ce-o fi, Elena ( zisa si Anghel) care face minuni chiar si cu clientii mofturosi si nu e niciodata suparata pe ei, desi ar avea o multime de motive, trust me.
In al treilea rand pentru ca are o multime de angajati tineri ( unii doar la suflet, of course) si draguti si plini de bunavointa ( chiar daca la inceput, ca oricare, nu le stiu ei pe toate) indiferent cat de ocupati ar fi.
Si , ma rog, nu in ultimul rand, pentru ca chiar daca ai oroare de mers cu avionul ( nu e cazul meu, dar cunosc eu pe unii care…), tot nu poti sa nu apelezi la Florinel ( zis si Chirculescu) atunci cand vrei sa-ti iei zborul, pentru ca e o placere sa-l rogi sa-ti faca rezervari imposibile ( cu putine zile inainte adica) si pentru ca in toate cazurile, chiar daca tu  nu-i ceri , ba chiar te opui, el tot vrea sa-ti faca o economie si uneori si reuseste . 
Bine, bine – veti zice - si ce daca?! De la placere ( ca asta se deduce din ce-am scris) pana la dependenta mai e totusi un pas. Pai da, mai e unul. Pana la urma, pe langa toate cele deja marturisite, eu una nu mai vreu sa apelez la alta agentie de turism, pentru ca, cel putin cu mine, Paralela 45 s-a purtat ca o mamica grijulie.
Pai cine are grija sa-mi gaseasca cele mai bune si mai frumoase camere de fumatori in hoteluri de 5 stele la preturi de 4 cand se poate? Pai Paralela! Ei, o sa spuneti ca nu-i o mama buna, pentru ca ma incurajeaza sa fumez si tutunul dauneaza grav sanatatii. Sa fim seriosi! Camerele mici, urate si scumpe dauneaza mai grav, ca-mi tulbura armonia interioara si meridianele energetice si-mi scurteaza sigur viata. Tutunul in doze rezonabile conserva, ajuta la digestie si ne pazeste de Alzheimer.
 Dar in iulie 2007, cand ma uitam eu de pe aeroportul din Barcelona cum decoleza cursa mea de Ibiza, cu tot cu suta mea de kile de bagaje ( ca ma pregateam de un sejur lung pe insula), pentru ca ametitii aia de la Iberia scrisesera gresit ora decolarii ( cu o ora mai tarziu) pe bilet, iar cursa de la Bucuresti intarziase tocmai o ora, pe cine sunam eu ca un balaur infuriat sa-mi vars naduful si sa fac scandal? Pe Elena. Si in loc sa-i urez “la multi ani” ( ca era ziua ei de nastere), i-am zis ca daca vrea, poate sa-l dea afara pe Florinel, baiatu’ de la ticketing. Tocmai pe Florinel. In fine. Ea m-a inteles. Dialogul cu personalul multinational si lovit in cap de siesta ( traditie de neoprit in Catalunia) al aeroportului nu m-a satisfacut. Intai pentru ca l-am desfasurat in esperanto - 2 vorbe spaniola, 3 engleza si sapte invective salbatice in romaneste - iar eu  eram furioasa si la nervi conjug greu verbe in spaniola. Dupa aia pentru ca nici nu m-a lamurit, ca aia nu vorbesc engleza mai deloc si nici spaniola literara ca la televizor. Si , in fine, pentru ca stateam cu poseta pe umar in aeroportul din Barcelona, in timp ce bagajele mele se distrau in drum spre Ibiza. Cum sa nu fiu furioasa? Aia imi ofereau sa ma urce pe chelutiala lor in urmatoarea cursa Iberia care era a doua zi, iar eu vroiam atunci, pe loc. Si era vara, cald, si insula ma astepta vioaie in mijlocul marii. Dar Elena m-a inteles, m-a ascultat, mi-a propus sa ma urc in prima cursa care imi convine si sa pastrez biletul cu ora gresita si pe cel nou, ca imi recupereaza ea costurile biletului suplimentar. Si asa a si facut. Asa ca increzatoare si mult mai calma, m-am urcat in prima cursa Spanair, la business class, si la Bucuresti mi-am recuperat banutii.  Si nici pe Florinel nu l-a dat afara- slava Domnului!, ca ce m-as face eu acuma fara el?! Iar peste cateva saptamani, cand am revenit in patria- muma , in iubita noastra capitala,  iar compania Iberia iar m-a incurcat ( pe mine si pe alti 20 de nefericiti) si ne-a pierdut bagajele si mi-a dat loc si in fundul avionului, langa toalete, in loc de business, unde platisem, cine mi-a recuperat si diferenta de cost dintre bilete si mi-a recuperat si bagajele intacte in numai 24 de ore, in timp ce altii au asteptat si-o saptamana? Tot Paralela 45. Printr-un dialog constructiv ( ii suspectez ca m-au descris putin in plina furie si le-au recomandat sa se teama) cu minunata companie aeriana spaniola.
Cum spuneam, ca o mamica grijulie. Sigur, si compania Iberia ar trebui sa le multumeasca pentru ca, probabil, la intoarcere, si eu mi-as fi  putut recupera banii si bagajele, dar cu varsare de sange pentru ei si privare de libertate pentru mine. Not good. Or asa,totul s-a terminat pasnic si cu bine.
Asa ca mie nu-mi ramane decat sa ma flenduresc in continuare prin lume exclusiv prin Paralela 45, pentru ca ea are cel mai bine grija de mine si ma fereste, in intelepciunea ei, de gesturi necugetate. Ceea ce va recomand si dvs. Iar daca Doamne fereste! Se intampla vreo incurcatura, contati pe ei si fiti blanzi, ca-s oameni cumsecade si priceputi.
Hasta la vista! Sayonara! And have a nice flight!

ODA UNEI MAMICI GRIJULII


Ha! Paralela 45! Desi sunt de mica o fiinta umblareata, am apelat la serviciile turistice ale “Paralelei” de abia in 1999. Cam tarziu - zic eu acum. In fine, prima data a fost mai greu. Am avut nevoie de asigurari si recomandari multiple din partea prietenilor care apelau deja la ei, ca asa sunt eu, mai circumspecta, ca orice avocat. Dupa care a intervenit dependenta. Si eu nu prea dezvolt dependente, la ba din contra. Mai mult independente. Dar cu “paralela” a fost inevitabil.  

In primul rand pentru ca are un patron ( eu doar pe el il stiu, poate o avea mai multi, dar nu ma bag), Alin Burcea, care e in continuare simpatic. Lucru rar, avand in vedere ca de atunci incoace s-a facut mare, a prosperat, si ca majoritatea romanilor prosperi, ar fi putut deveni demiurgic si inaccesibil. Niet! Nu e cazul lui Alin. A ramas uman.

 In al doilea rand pentru ca are o doamna (mare doamna, mare caracter, hi, hi) directoare,Elena (zisa si Anghel) care face minuni chiar si cu clientii mofturosi si nu e niciodata suparata pe ei, desi ar avea o multime de motive, trust me.

In al treilea rand pentru ca are o multime de angajati tineri (unii doar la suflet, of course) si draguti si plini de bunavointa (chiar daca la inceput, ca oricare, nu le stiu ei pe toate) indiferent cat de ocupati ar fi.

Si, ma rog, nu in ultimul rand, pentru ca indiferent daca ai oroare de mers cu avionul (nu e cazul meu, dar cunosc eu pe unii care…), tot nu poti sa nu apelezi la Florinel (zis si Chirculescu) atunci cand vrei sa-ti iei zborul, pentru ca e o placere sa-l rogi sa-ti faca rezervari imposibile (cu putine zile inainte adica) si pentru ca in toate cazurile, chiar daca tu nu-i ceri, ba chiar te opui, el tot vrea sa-ti faca o economie si uneori si reuseste. 

Bine, bine – veti zice - si ce daca?! De la placere (ca asta se deduce din ce-am scris) pana la dependenta mai e totusi un pas. Pai da, mai e unul. Pana la urma, pe langa toate cele deja marturisite, eu una nu mai vreu sa apelez la alta agentie de turism, pentru ca, cel putin cu mine, Paralela 45 s-a purtat ca o mamica grijulie.

Pai cine are grija sa-mi gaseasca cele mai bune si mai frumoase camere de fumatori in hoteluri de 5 stele la preturi de 4 cand se poate? Pai Paralela! Ei, o sa spuneti ca nu-i o mama buna, pentru ca ma incurajeaza sa fumez si tutunul dauneaza grav sanatatii. Sa fim seriosi! Camerele mici, urate si scumpe dauneaza mai grav, ca-mi tulbura armonia interioara si meridianele energetice si-mi scurteaza sigur viata. Tutunul in doze rezonabile conserva, ajuta la digestie si ne pazeste de Alzheimer. 

Dar in iulie 2007, cand ma uitam eu de pe aeroportul din Barcelona cum decoleza cursa mea de Ibiza, cu tot cu suta mea de kile de bagaje (ca ma pregateam de un sejur lung pe insula), pentru ca ametitii aia de la Iberia scrisesera gresit ora decolarii (cu o ora mai tarziu) pe bilet, iar cursa de la Bucuresti intarziase tocmai o ora, pe cine sunam eu ca un balaur infuriat sa-mi vars naduful si sa fac scandal? Pe Elena. Si in loc sa-i urez “la multi ani” (ca era ziua ei de nastere), i-am zis ca daca vrea, poate sa-l dea afara pe Florinel, baiatu’ de la ticketing. Tocmai pe Florinel... In fine. Ea m-a inteles.

Dialogul cu personalul multinational si lovit in cap de siesta ( traditie de neoprit in Catalunia) al aeroportului nu m-a satisfacut. Intai pentru ca l-am desfasurat in esperanto - 2 vorbe spaniola, 3 engleza si sapte invective salbatice in romaneste - iar eu  eram furioasa si la nervi conjug greu verbe in spaniola. Dupa aia pentru ca nici nu m-a lamurit, ca aia nu vorbesc engleza mai deloc si nici spaniola literara ca la televizor. Si, in fine, pentru ca stateam cu poseta pe umar in aeroportul din Barcelona, in timp ce bagajele mele se distrau in drum spre Ibiza. Cum sa nu fiu furioasa? Aia imi ofereau sa ma urce pe chelutiala lor in urmatoarea cursa Iberia care era a doua zi, iar eu vroiam atunci, pe loc. Si era vara, cald, si insula ma astepta vioaie in mijlocul marii.

Dar Elena m-a inteles, m-a ascultat, mi-a propus sa ma urc in prima cursa care imi convine si sa pastrez biletul cu ora gresita si pe cel nou, ca imi recupereaza ea costurile biletului suplimentar. Si asa a si facut. Asa ca increzatoare si mult mai calma, m-am urcat in prima cursa Spanair, la business class, si la Bucuresti mi-am recuperat banutii.  Si nici pe Florinel nu l-a dat afara- slava Domnului!, ca ce m-as face eu acuma fara el?!

Iar peste cateva saptamani, cand am revenit in patria- muma , in iubita noastra capitala,  iar compania Iberia iar m-a incurcat (pe mine si pe alti 20 de nefericiti) si ne-a pierdut bagajele si mi-a dat loc si in fundul avionului, langa toalete, in loc de business, unde platisem, cine mi-a recuperat si diferenta de cost dintre bilete si mi-a recuperat si bagajele intacte in numai 24 de ore, in timp ce altii au asteptat si-o saptamana? Tot Paralela 45. Printr-un dialog constructiv ( ii suspectez ca m-au descris putin in plina furie si le-au recomandat sa se teama) cu minunata companie aeriana spaniola. Cum spuneam, ca o mamica grijulie. Sigur, si compania Iberia ar trebui sa le multumeasca pentru ca, probabil, la intoarcere, si eu mi-as fi  putut recupera banii si bagajele, dar cu varsare de sange pentru ei si privare de libertate pentru mine. Not good. Or asa,totul s-a terminat pasnic si cu bine.

Asa ca mie nu-mi ramane decat sa ma flenduresc in continuare prin lume exclusiv prin Paralela 45, pentru ca ea are cel mai bine grija de mine si ma fereste, in intelepciunea ei, de gesturi necugetate. Ceea ce va recomand si dvs.

Iar daca Doamne fereste! Se intampla vreo incurcatura, contati pe ei si fiti blanzi, ca-s oameni cumsecade si priceputi. Hasta la vista! Sayonara! And have a nice flight!

Ioana Hancu (Avocat)